Lacrimi… dulci p?rticele din sufletul unui lup demult uitat de lume, se scurg asemeni m?rgelelor de via?? din ochii lui Adamant, care st? ?ntins la p?mant, culcat cu capul pe labe ?i privind ?int? la acel monument sacru creat din trei pietre albe, cl?dite cu grij? una peste alta.

  De fapt, acel mic sacru templu al inimii lupului era locul lui de amintire ?i cinstire a vremurilor cand nu era singur, cand al?turi de el se afla Sheen care reu?ea de fiecare dat? s?-l scoat? din mrejele grijilor ?i s?-l aduc? pe calea fericirii.

  ?Vei m-ai sta mult a?a? Cu capul plecat ?i cu sufletul ?n fl?c?ri, Adamant? Chiar n-ai de gand s? faci nimic pentru a ap?ra aceast? lume?” auzi el glasul lui Sheen plutind undeva al?turi de el ?i lupul ro?cat ??i ridic? imediat capul ?i privi pretutindeni, dar n-o z?ri.

  ??i normal c? n-o s? vezi nimic atata timp cat inima ??i este ?n doliu,” ad?ug? lupoaica ?i brusc ap?ru deasupra acelui sanctuar dedicat gloriei ei ?i numelui ei ce-a fost odat? atat de sfant pentru Adamant.

  ?Sheen,” abia reu?i s? rosteasc? glasul lupului, care se ridic? numaidecat ?n picioare ?i-?i plec? capul ?n fa?a celeia care-i era ?i acum so?ie, chiar dac? al ei trup ?i nume nu era pentru al?ii decat o simpl? amintire.

  ?Da, Adamant! Sunt eu ?i v?d c? ?nc? n-ai trecut peste acele vremuri,” spuse lupoaica cu triste?e ?mpletit? cu repro?, sim?it? ?n al ei glas.

  ?Cum s? trec peste cand sunt atat de singur?”

  ?Singur? ?i de ce e?ti m? rog singur? Numai prive?te ?n jur ?i-o s? vezi cat de multe suflete frumoase te ?nconjoar?. Este cerul ?nstelat ce pare b?tut cu acelea?i diamante pe care le scot gnomii din inima muntelui, sunt licuricii care te ?nso?esc la fiecare pas luminandu-?i calea, sunt greierii ce-?i ?ncant? sufletul ?i te fac fie ?i pentru o clip? s? tr?ie?ti, la fel cum este natura cu al ei suflu sfant ce-?i face inima s? bat? ?nc? ?n piept.”

  ?Dar… nu e?ti tu aici!”

  ?Sunt! Sigur c? sunt: ?n a ta inim?, ?n a ta minte, ?n fiecare fior ce-?i str?bate trupul, c?ci chiar dac? al meu trup nu m-ai este ceva viu pe acest ?ntins p?mant, eu totu?i tr?iesc prin tine ?nc?, iar pentru asta trebuie s?-?i fiu recunosc?toare, ca ?i pentru faptul c? nu am fost uitat? ?nc?.”

  ?Dar, Sheen, e atat de greu f?r? tine! E atat de greu f?r? voi!”

  ?Chiar ?i a?a, dac? Soarta ?i Lumea ?i-au dat ?nc? o ?ans? la via?? o fi pentru ceva. De aceea, trebuie s? fii recunosc?tor pentru aceast? oportunitate ?i s?-?i duci misiunea pan? la cap?t, Adamant, chiar dac-o fi s? ard? aceast? lume ?n fl?c?ri.”

  ?i glasul lupoaicei se stinse brusc, iar Adamant deschise ochii ?i v?zu golul din fa?a lui: adormise ?i visase acea scurt? ?ntalnire cu doamna inimii lui, o fiin?? de care-i fusese atat de dor, a lui scump? so?ie.

  ?Soarta,” murmur? deodat? lupul ?n capul lui ?i un suspin adanc se gr?bi s?-i ias? din piept. ?Oare chiar o fi atat de puternic? aceast? soart? ce ne face s? fim robii inimii ?i puterii de la prima suflare ?i pan? la ultima?”

  R?spuns ?ns? nu-i d?du nimeni ?i doar o dulce melodie cuprinse acel munte, pref?candu-l ?n clipe ?ntr-o lume de basm, ?ntr-un loc feeric ?n care oricine-ar fi dat ?ntreaga lume ca s? tr?iasc? fie ?i m?car o clip? acolo. Adamant ?ns? ?ncepea s?-l simt? ca o ?nchisoare ?n care era doar el ?i singur?tatea.

  Deodat? tres?ri ?i privi ?n dreapta lui, sim?ind o stranie senza?ie ?n peretele muntelui ce se afla la doar 300 de metri de el. ?Ce se ?ntampl??” se ?ntreb? Adamant ?n sinea lui ?i se ridic? ?n cele din urm? pe toate cele patru labe. ?S? fi ajuns gnomii cu al lor s?pat pan? aici ?i f?r? s?-?i dea seama o s? sparg? o gaur? ?n afara lui?”

  Se ?n?ela ?ns?: nu gnomii ajunser? cu s?patul acolo, ci muntele ?ns??i c?uta uniunea cu via?a ce-l ?nconjura. De aceea, curand dup? acel prim sunet auzit din al muntelui m?runtaie ?i prima tres?rire din inima lui Adamant, se deschise o poart? secret? chiar ?n fa?a lupului, cea cunoscut? drept Nā?canti sau Poarta R?scrucilor de Drumuri. ?ns? secunde bune dup? aceea nimeni nu trecu prin acea poart? creat? dintr-un fel de aer negru, ai c?rei curen?i se mi?cau ritmic ?i la aceea?i distan?? unul de cel?lalt, desenand pe acea suprafa?? de fum negru ?i cea?? dens? un impresionat tablou dreptunghiular.

  Apoi, se auzi suflarea cuiva: atat de ?uier?toare ?i atat de captivant? ?n acela?i timp, iar numele acelui suflet Adamant ?l recunoscu ca fiind suflarea p?mantului. ?i vocea muntelui, pe care o crezuse uitat? ?i demult ?ngropat? ?n a sa minte, ?i spuse lupului: ?n-am crezut nicicand c? te sim?i atat de singur, Adamant! Credeam c? cu a mea simpl? prezen?? ??i e de-ajuns. Se pare ?ns? c? m-am ?n?elat.”

  ?Nicidecum, m?rite spirit al muntelui Ku??i Mantiram,” se gr?bi Adamant s? r?spund? ?i-?i plec? privirea ?i doar sim?i cum prin acea poart? piciorul cuiva p??i ?n lumea de afar?, iar cand ridic? privirea ?l v?zu pe Ku??i Mantiram stand chiar ?n fa?a lui ?i privindu-l cu ai lui ochi profunzi, negri, ?n timp ce trupul muntelui era ?nalt ca a unui Titan, cu haine lungi ?i cernite precum era ?i haina muntelui ?n sine, iar pe ve?minte erau prinse figurine ale fiin?elor ?i plantelor ce tr?iau ?n acel s?la? de vis.

  ??i totu?i, Adamant, nu e?ti singur! Nu sunt doar eu cel care-?i ?ine de urat, ci ?ntreaga lume e al?turi de tine, chiar de n-o vezi. A?a c? nu dispera nicicand, iar de te sim?i singur vorbe?te: cu cerul, cu stelele, cu iarba, cu orice fiin?? ?ntalnit? ?n cale. Po?i vorbi chiar ?i cu aerul, chiar dac? ?i se pare ciudat. Dar nu-i nimic ciudat ?n a spune m?car cuiva despre povara ce-?i apas? sufletul. Astfel te vei sim?i eliberat ?i vei g?si puterea de-a merge mai departe.”

  ?A?a voi face, spirite Ku??i Mantiram. Ca ?ntotdeauna al t?u sfat m? face s? m? ridic de jos ?i s? merg mai departe pe acest drum ce pare infinit.”

  ?M? bucur c?-i a?a, Adamant, pentru c? am pentru tine o misiune.”

  ?Misiune? Ce fel de misiune?” ?ntreb? Adamant mirat.

  ?S? duci un suflet demult trecut ?n nefiin?? spre calea vie?ii.” Apoi Ku??i Mantiram se d?du ?n l?turi ?i-i permise Karinei s? treac? prin aceea?i poart?, cea care era ?n acel moment un suflet mort tr?ind ?n lumea viilor.

  Ochii ei, ce-odinioar? fuseser? atat de vii ?i-atat de sclipitori, p?reau ?n acel moment goi ?i lipsi?i de interes. Dar Adamant ?n?elese rapid adev?rul, dup? doar cateva secunde de privit ?n ei: nu era decat o masc? a sufletului ce fusese candva deposedat de via?? ?i care tanjea ?n acel moment dup? o nou? iubire.

  ?Aceasta este a mea misiune?” ?l ?ntreb? Adamant pe Ku??i Mantiram, privind spre acel chip ce p?rea cioplit ?n piatr?, dar de-o frumuse?e atat de rar? ?i nemai?ntalnit? pan? atunci, iar Spiritul Muntelui d?du din cap c? da. ?Atunci, nu-mi r?mane decat s? m? supun ?ie, Ku??i Mantiram ?i s? duc acest suflet pe calea ?mplinirii lui.”

  Ku??i Mantiram nu m-ai spuse nimic: numai ochii lui vorbeau, binecuvantand cele dou? suflete ce porneau la drum ?i care puteau ?ntalni ?n calea lor atat de multe pericole. ?i v?zu Spiritul cum Adamant se apropie de Karina, ?i atinse cu capul a ei rob? lung? ?i neagr?, semn c? se va supune ei, iar Karina ??i puse imediat gluga pe cap, acoperindu-?i chipul. Apoi urc? pe spatele lui Adamant ?i cei doi pornir? la pas lent spre baza muntelui.

  ?S? v? aib? cerurile ?i p?mantul ?n paz?,” spuse Ku??i Mantiram ?n mintea lui, privind dup? cei doi drume?i ce se ?ndep?rtau la pas lent, l?sand acel col? de rai pentru ?ntinsurile periculoase ale campiilor, ale apelor ?i ale p?durilor ce le era dat s? le ?ntalneasc? ?n calea lor. ??i… de-o fi s? te ?ntorci vreodat? aici, Adamant, voi fi pe veci al t?u prieten,” murmurar? ale Spiritului buze. Dup? aceea el se ?ntoarse ?n inima muntelui, trecand prin aceea?i poart?, care imediat se ?nchise ?n urma lui ?i doar stelele pe cer v?zur? acea stranie schimbare. Dar chiar ?i a?a, secretul muntelui Ku??i Mantiram era ?n siguran??, c?ci stelele nu puteau spune nim?nui despre asta. Ele doar puteau clipi u?or cu a lor lumin? feeric? ?i doar privi lumea cu ai lor ochi reci ?i goi.

  ***

  ?De mult s-a schimbat atat de mult lumea?” ?ntreb? Karina cu voce joas?, privind la acea minun??ie de p?dure, numit? ?i cunoscut? de al?ii drept Kristallar.

  ?S-a schimbat?” ?ntreb? Adamant mirat, continuand s? p??easc? ?ncet ?n josul muntelui, ocolind cu grij? copacii, trecand u?or peste pietrele col?oase sau ferindu-se de arbu?tii ce p?reau atat de magici, dar care puteau ascunde atat de multe pericole. ?Mie nu mi se pare schimbat?. Sau poate e doar a mea impresie din cauza c? am v?zut-o zilnic ?n ace?ti dou? mii de ani de via??.”

  ?Dou? mii?” ?ntreb? Karina ?i privi brusc ?n fa??, dar Adamant nu-?i ?ntoarse spre ea privirea, de?i sim?i ai ei ochi fixa?i undeva ?nainte ?i trecand pe deasupra urechilor lui.

  ?A?a e! Suntem acum ?n anul 9950 al venirii lui Dike pe p?mant. ?i… s-au ?mplinit exact 6 secole de cand al t?u suflet a trecut pragul regatului Adamant Sheen ?n a?teptarea rena?terii.”

  ?600 de ani,” murmur? ?nfrigurat? Karina. ??tiam c? a trecut ceva vreme de cand Gaea ne-a vizitat ?n regatul gnomilor, dar n-am crezut c? a trecut chiar atata.”

  ?Trecerea timpului nu-i o problem?, da iaca e o problem? faptul c? noi nu sim?im acea trecere,” spuse Adamant ?i al s?u suflet zambi amarnic.

  Karina nu spuse ?ns? nimic. Dar Adamant sim?i acea mare furtun? din sufletul fecioarei, cand mana ei stranse f?r? s? vrea blana lupului, dar f?r? ai provoca durere. Sau poate… Adamant se obi?nuise deja cu durerea de cand tr?ia singur ?i nu-i m-ai atr?gea atat de mult? aten?ie?!

  ?Poate,” spuse ?n cele din urm? Karina ?i ?nchise ochii, l?sandu-se dus? ?n dep?rtarea acelor locuri, pe spatele unui lup ce-a fost candva gloria muntelui Ku??i Mantiram ?i care azi ajungea s?-i fie sfe?nic ?i tovar?? de drum, ?n timp ce pe lang? ei treceau p?duri, campii ?nverzite, apoi ?ng?lbenite, paji?ti ?ntinse cu a lor bog??ie floral? ?i ape albastre, pe lang? care ei trecur? ?n drumul lor spre via??, l?sand urme adanci pe nisipul acelor ??rmuri str?juite de ape sau poate acele frumoase locuri treceau pe lang? ei ?i ei nu observau asta, la fel cum nu observa ?i nici nu observ? nimeni trecerea timpului.

  Dar pa?ii lor, ce-?i l?sar? amprenta vie pe umedul nisip al malurilor, fu repede ?tears? de acelea?i ape ce le sc?ldar? odat? sufletul ?i astfel devenir? ?i ele istorie ca tot ceea ce r?mane ?n urma unui suflet dup? a sa moarte.

  ***

  ?Este timpul,” spuse Gaea aproape ?n ?oapt? ?i-?i descoperi capul de gluga pelerinei ei sure Veppam, iar asta atrase acolo durerea ?i moartea care-i p??eau mereu pe urme ?n ultima vreme, ?n special dup? ce Moirae ?i Parca aflaser? despre vizita titanidei ?n ?inutul gnomilor.

  ?Timpul pentru ce?” se auzi glasul Parc?i, iar cand Gaea ?ntoarse capul spre dreapta o v?zu pe Titanida sor?ii venind spre ea. Numai c? Parca p?rea s? nu fie gata pentru o lupt? cinstit?, c?ci venise acolo sub forma ei de copil?, privind cu inocen?? ?n jur, de?i ?n vocea ei se sim?ea hatrenia.

  Gaea doar zambi viclean ?i ea ?i se ?ntoarse ?ncet spre Parca, luand ?i ea brusc chipul Karinei de cand era doar o copili?? abia.

  ?Ai ales s? nu joci cinstit, sor?,” ?i ?uier? Parca printre din?i.

  ?Exact ca tine, c?ci de altfel ai fi venit aici nu astfel, ci preg?tit? de-o adev?rat? lupt?,” ?i-un palc de petale de iasomie fur? brusc aruncate asupra Parc?i, care r?spunse atacului cu puf de p?p?die, iar asta f?cu aerul din jur s? ?nghe?e, f?cand acele petale ?i acel puf s? pluteasc? ?n aer, de parc? ar fi fost ?n interiorul unei bule lipsite de via??, al unui imens vid.

  ?Iasomie ?n P?durea Rocu?!” scra?ni Parca printre din?i, c?ci anume aceast? floare o ura ea cel mai mult, c?ci ?i amintea atat de mult de ai natur? ?i de ale ei lipsuri: dragostea ?i feminitatea, c?ci oricat nu s-ar fi str?duit Parca s? umple acele goluri nu putea ?i pace ?i nicicand nu putu afla motivul de ce. De aceea ?i ura florile de iasomie, a c?ror semnifica?ie era dragostea ?i feminitatea.

  ?Un cadou special pentru o fiin?? special?!” ?i spuse Gaea ?n batjocor? ?i ?n jurul lor ?ncepu deodat? s? cearn? m?runt ploaia, cu ale ei pic?turi rotunde ?i reci, dar care captau atat de bine natura din jur, reflectand ?n ele tot ce ?ntalneau ?n cale: verdele copacilor, transparen?a aerului din jur, trunchiurile maronii, pictate de trupul moale ?i verde al mu?chilor, liane ce urcau ?i coborau de printre crengi. ?ns? ceea ce nu-i pl?cu Parc?i fu s? observe reflec?ia atat de clar? a florilor de iasomie ?n fiecare pic?tur? ce parc? ?nghe?a trecand prin fa?a ochilor ei. Numai c? acele flori de iasomie v?zute ?n acele pic?turi de ploaie nu erau cele aruncate de Gaea, ci erau vii, atat de vii c-o r?neau pe Titanida sor?ii pan?-n str?funduri. Mai ales o r?neau cand ea le v?zu la ?nceput doar ca flori singuratice plutind ?n vid, ca mai apoi s? se adune ?n palcuri ?i ?n ?ntregi crengu?e de iasomie, ?nc?rcate pan? la refuz de flori albe, ce-mbog??eau ?i ?nfrumuse?au pan? la o splendoare de necrezut to?i arbu?tii v?zu?i ?n acea oglind? de ape ?i via??.

  Deodat? ?ns? pic?turile de ap? plesnir? ?i florile Gaeiei fur? aruncate cu toat? for?a spre Parca. Dar chiar dac? titanida sor?ii r?spunse atacului nea?teptat trimi?and ?nspre ele o explozie de energie neagr? venit? din interiorul ei, totu?i sim?i o arsur? pe obrazul stang, o arsur? ce-i p?trunse ?n inim?.

  Atingandu-?i obrazul r?nit, ?l sim?i umed, iar cand privi la buricele degetelor ce atinser? rana v?zu cateva m?rgele de sange ?mpodobindu-i pielea: o floare de iasomie-i atinse obrazul ?i anume acea atingere de dragoste ?i feminitate r?nise pan? ?n str?funduri r?ul ?i ura ce se ascundeau ?n sufletul titanidei.

  Dar… ochii ei v?zur? ?n fa?a ei nu doar o singur? du?manc? pe care s? se r?zbune pentru acea ran? de pe fa?? ?i din suflet, iar asta f?cu s?-i clocoteasc? ura din inima ei asemeni unui ceaun plin ochi cu ap? ce st?tea deasupra unui rug ?ncins la maxim ?i al c?rui fl?c?ri fl?mande ardeau lemnul aruncat din bel?ug sub acel ceaun.

  ?Hestia!” ?uier? Parca printre din?i, v?zand-o ap?rand pe titanida focului la doar doi pa?i ?n spatele Gaeiei ?i conturandu-?i trupul din fl?c?ri. ?N-am ?tiut c? ast?zi e reuniune de familie ?n P?durea Rocu,” ad?ug? Parca cu ironie.

  Did you know this story is from Royal Road? Read the official version for free and support the author.

  ?Asta ?nseamn? c? planul nostru de-a te atrage aici a fost cu succes,” ?i r?spunse Hestia, zambind fericit?, iar ochii ei ro?ii devenir? atat de vii, luand culoarea frunzelor p?durii ?n care se aflau.

  ?Plan? Ce plan?” ?ntreb? cu ne?ncredere Parca.

  ?Dac-o s?-?i pui pu?in creierul ?n mi?care o s? ?n?elegi ?i singur?. Nu cred c?-i nevoie s? ne chinuim s? explic?m evidentul,” spuse feti?a Gaea, care lu? brusc chipul ei adev?rat, iar asta o for?? ?i pe Parca s? se schimbe pentru a avea echilibru de puteri.

  Deodat? ?ns? tres?ri ?i privi ?n spatele Gaeiei ?i a Hestiei. Dar… oricat nu s-ar fi str?duit s? vad? cine se apropia de ei, oricat nu ?i-ar fi ?ngustat ochii ca s? vad? dincolo de aparen?e, nu vedea decat ro?ul frunzelor ?i maroul trunchiurilor copacilor colorate cu mu?chi verde. Cu toate acestea sim?ea c? cineva se apropie, cineva cunoscut ei, dar al c?rui chip nu-l vedea ?i nici nu-?i putea aduce aminte unde m-ai sim?ise ea acea prezen??.

  Privi apoi spre Gaea, z?rind-o f?cand ca?iva pa?i spre ea. Totu?i, inten?ia Gaeiei nu fusese s? se apropie de Parca, ci doar se d?du din calea Hestiei, ca aceasta s? se poat? ap?ra ?n voie ?n cazul unui eventual atac al Titanidei sor?ii.

  ?Tr?dare!” murmur? Parca, aducandu-?i aminte c? cu o sear? ?n urm?, ?n timp ce cobora de pe Muntele Fricii, dup? ce-?i vizit? ca de obicei surorile mai mari, pe Moirae, auzise murmurul ciudat al aerului ce colinda acele ?ntinsuri, f?cand florile ?i iarba s? se plece ?n fa?a cuiva necunoscut, animalele s? nu–i m-ai atrag? aten?ia a?a cum se ?ntampla mai ?nainte, ci s? se ascund? ?n vizuini, iar p?s?rile de pe cer, de se nimereau pe deasupra Parc?i, p?reau c? ?nghea?? ?n aer, iar Parca nu reu?ea astfel s? aud? a lor voce l?untric?.

  ***

  ?Ceva ciudat se ?ntampl?,” ??i spuse Parca cu o sear? ?n urm? ?i privi cu grij? ?n jur. ?Chiar dac? am senza?ia c? cineva m? pande?te, nu-i nimeni ?n jur. ?i… sunt sigur? c? nu-i trebu?oara lui Cronus. Dar… a cui?!”

  ?A stelelor,” ?i spusese atunci Tenebre, ap?rand brusc ?n fa?a ei.

  Parca se mir? v?zand-o pe Tenebre, c?ci de?i cele dou? f?ceau parte din aceea?i tab?r?, totu?i nu se aveau de bine ca s? se ?ntalneasc? astfel ?i s? stea la taclale. Totu?i, decise s? afle care-i misterul ?i se apropie de Tenebre care se afla la ca?iva zeci de metri ?n fa?a ei.

  ?A stelelor zici? ?i… cui se datoreaz? aceast? minune?”

  ?Gaeiei, c?ci… sunt sigur? c? pune ceva la cale.”

  ?Pune ceva la cale? Ce anume?”

  ?Nu-s sigur?, dar… urm?rind-o am v?zut-o nu odat? intrand ?n P?durea Rocu ?i petrecand acolo ore ?n ?ir. Dar… de?i simt o stranie senza?ie plutind ?n jurul ei, o aur? sau o magie poate a cuiva cunoscut, nu pot ?n?elege ce e.”

  ?P?durea Rocu,” murmur? Parca pentru sine, privind undeva aiurea ?n fa??. ?Locul de trai al Hestiei. Dar… ce tot caut? Gaea acolo? Nu cred c? merge acolo doar ca s?-i dea alinare Hestiei care a c?zut prad? blestemului ?i nu-i decat un rug f?r? via??.”

  ?Eu… n-a? fi atat de sigur? c?-i doar un rug f?r? via??,” spuse Tenebre cu viclenie ?n glas ?i-n privire, numai c? Parca nu observase acea stranie schimbare. ?Dac-a? fi ?n locul t?u a? merge ?i-a? vedea ce se ?ntampl? acolo.”

  Asta brusc o f?cu pe Titanida sor?ii s? reac?ioneze ?i s-o priveasc? cu interes pe Tenebre, sim?ind ceva straniu la ea, c?ci Tenebre nu era din acele firi care dau sfaturi f?r? s? fie sigure de al lor plan. Acum ?ns? p?rea c? ?ncearc? s-o momeasc? pe Parca ?n acea p?dure, dar iaca motivul pentru care ?ncerca s? fac? asta nu-i era clar Titanidei. ??i… de ce nu faci tu asta? M? refer la de ce nu intri tu ?n acea p?dure s? vezi ce se ascunde dincolo de acel ro?u al P?durii de Salcami Delonix Regia?”

  ?Eu am interzis intratul ?n acea p?dure, ai uitat? ?i asta datorit? ?ie care-a-i avut grij? s?-mi ?ngr?de?ti calea spre Siari,” ?i ?uier? Tenebre printre din?i, f?cand ca?iva pa?i spre Parca ?i privind-o ?int? ?n ochi. ?Datorit? ?ie Siarii sunt ?nc? ?n siguran?? pan? ?n ziua de ast?zi.”

  ?Dar tot datorit? mie ?i-a reu?it s? ob?ii imposibilul: crearea Fecioarelor Yātrīkar.”

  Tenebre ranji, dar era un ranjet de pl?cere r?ut?cioas? ?mpletit? cu ur?, cu furie ?i cu dezn?dejde ?n acela?i timp. ??i ce folos c? Yātrīkar au fost create de nu mi se supun mie?!”

  ?Atunci… ce propui? Ce anume cau?i s? ob?ii de la mine?”

  ?F? astfel ca Fecioarele Yātrīkar s? vin? s? se plece ?n fa?a mea,” ?i spuse Tenebre care se afla la doar un pas de Parca. ?Iar ca s? fac asta trebuie s? ?tiu ce anume se ?ntampl? ?n P?durea Rocu ?i de ce Gaea merge anume acolo, de?i s-ar putea ?ntalni cu Hestia oriunde ?n alt? parte, c?ci chiar dac? nu-i decat o Titanid? inutil? acum, ?nchis? ?n blestemul propriilor fl?c?ri, Hestia se poate ?nc? deplasa prin lume. Dar… ele aleg s? se vad? anume acolo, anume ?n locul unde Yātrīkar au luat trupurile Fecioarelor Siar-ului acum mai bine de ?ase sute de ani ?n urm?,” iar vocea lui Tenebre deveni deodat? extrem de ?uier?toare, de parc? ar fi vrut s? capteze aten?ia Parc?i sau s?-i semene ?ndoiala ?n suflet. ?Dar… ?n timp ce eu nu pot trece nici de primul rand de copaci al acelei P?duri Blestemate, tu po?i intra ?i ie?i liber de acolo. Dar ??i sugerez s? nu mergi singur? acolo. Ia cu tine ?i Yātrīkar-ii. Doar astfel o s?-?i asiguri spatele ?i-o s? te ?ntorci ?n siguran?? de acolo. Simt eu.” Dup? aceea Tenebre trecu pe lang? Parca ?i porni ?n susul muntelui, ?n timp ce pe fa?a ei se vedea schi?at un zambet larg, un zambet de izband?.

  Parca st?tuse minute bune locului ?i privi ?n urma lui Tenebre ?n acea sear?, dar nu z?ri nimic ciudat ?n ea. Dar totu?i: a ei discu?ie cu Tenebre o puse pe ganduri ?i ea decise s? cerceteze totu?i de-i adev?rat sau nu cele aflate, iar pentru a gr?bi lucrurile se transform? atunci ?n pas?re m?iastr? ?i zbur? ca gandul de acolo.

  Cand pas?rea m?iastr? era deja departe de acele locuri ?i se vedea doar ca un punct negru la orizont, Tenebre se oprise locului ?i se ?ntoarse ?i privi spre orizont. Dar… acea fiin?? nu era Tenebre, ci Gaea, care lu? chipul surorii ei, cea pe care de fapt o ura de moarte, dar ?tia la fel de bine c? doar astfel o putea ?n?ela pe Parca ?i a ei izband? fu totu?i una sigur?. De aceea Gaea ?i zambea ?n timp ce privea orizontul. Apoi spuse: ?un total succes, sor?! ?i… sunt sigur? c? maine vom reu?i ceea ce ne chinuim de secole s? ?nf?ptuim, dar f?r? sor?i de izband?.”

  Imediat ?n stanga ei ap?ru proiec?ia de foc a Hestiei. ?Atunci ne ?ntalnim maine ?n P?durea Rocu. Adamant ?i Karina sunt deja pe drum. Asta ?nseamn? c? trebuie s? ne gr?bim.”

  ?Nu-i totu?i nicio grab?, c?ci… chiar dac? am a?teptat acest moment atat de mult, totu?i trebuie s? ne urm?m al nostru plan. ?i… sunt sigur? c? Parca n-o s? apar? nepreg?tit? ?n acea p?dure. De asta trebuie s? fim preg?tite, c?ci… dou? contra toate fecioarele Yātrīkar ?i contra Parc?i… va fi o lupt? cu adev?rat dur?.”

  ?Poate c? ai dreptate, numai c?… nu vom fi singure,” spuse Hestia cu ?ncredere, ceea ce-o f?cu pe Gaea s? ?ntoarc? capul spre ea ?i s-o priveasc? uimit?.

  ?N-o s? fim singure? Ce vrei s? spui cu asta?”

  ?O s? afli maine, Gaea! O s? afli numaidecat! ?i… dup? cum ai spus singur?: nu trebuie s? gr?bim lucrurile, c?ci toate au al lor moment precis de trai ?n lume,” ?i Hestia disp?ru precum ?i ap?ruse.

  Cateva secunde dup? aceea Gaea disp?ru ?i ea, iar via?a ?n jur ??i relu? cursul normal, dansand ?n valurile florilor parfumate ?i al ierbii m?t?soase, ?n timp ce melodia aerului din jur d?dea lumii o nou? senza?ie de calm ?i splendoare.

  ***

  ?Preg?ti?i-v? de drum!” ?i spusese Parca lui Ka?ka?, conduc?toarei Fecioarelor Yātrīkar, ap?rand brusc ?n adancurile P?durii Kiago, acolo unde Yātrīkar ??i aleser? loc de popas.

  A lor tab?r? era a?ezat? lang? o frumoas? cascad? de ape furtunoase de culoare chihlimbarie, ?nconjurat? de pretutindeni de copaci ?i arbu?ti de p?dure, de pietre sc?ldate pan? la luciu de ape ?i de mici lumini transparente ale licuricilor n?scu?i de a lor magie neagr?.

  ?S? ne preg?tim de drum? Unde anume vom merge?”

  ?P?durea Rocu!” spuse Parca cu ?ncredere, iar asta o f?cu pe Ka?ka? s? se cutremure.

  ?P?durea Rocu? Dar asta e locul de care…?”

  ?… de care Yātrīkar se tem cel mai mult, c?ci anume acolo a?i s?var?it acel mare p?cat de a fura trupurile Fecioarelor Siar-ului.”

  ??i… chiar ?i a?a ne ceri s? ducem acolo? ?tii prea bine c? ?ntoarcerea ?n acea p?dure ne poate deposeda de trupuri ?i s? ne ?ntoarc? la Poarta Purgatoriului. Crezi c? vom ceda atat de u?or la ceea ce am ob?inut pan? acum doar ca s? te ajut?m pe tine?”

  Parca o apuc? brusc de gat ?i, c-o putere ?i vitez? uimitoare, cele dou? disp?rur? ?i ap?rur? brusc ?n diverse locuri. Numai c? puterea Titanidei sor?ii era de zeci de ori mai mare ca a Yātrīkar-ilor. De aceea reu?i ?n cele din urm? s-o izbeasc? pe Ka?ka? cu spatele de peretele unei imense roci aflat? nu departe de cascad?, continuand s? apese cu for?? pe al ei gatlej.

  ?A?i uitat se pare cine va ajutat atunci s? sc?pa?i de blestemul lui Haos ?i al Vie?ii ?i va ?ntors de la Poarta Mor?ii ?i va dat libertate pe acest p?mant,” ?uier? Parca printre din?i.

  ?N-am uitat nimic. Dar…,” baigui abia auzit Ka?ka?.

  ?Dar a?i uitat totu?i. ?ns?… am de gand s? v? reamintesc de asta zilnic, c?ci ?mi sunte?i datoare pe veci. De aceea ve-?i merge maine ?n P?durea Rocu ?i-mi ve-?i ap?rea spatele, de nu vre?i s? termin ?n cele din urm? cu a voastr? existen??. ?tii c? nu-i cine ?tie ce mare efort pentru mine s? ?ntorc sufletele Fecioarelor Siar-ului ?n ale lor trupuri, iar pe voi s? v? ?ntorc acolo unde vi-i locul: ?n a?teptarea nimicniciei.”

  Ka?ka? ??i plec? ?n cele din urm? ochii, semn c? se predase, iar Parca ?i d?du drumul ?i f?cu doi pa?i ?n spate. Ka?ka? tu?i de cateva ori ?ncercand s?-?i recapete respira?ia normal?, tot atingandu-?i gatlejul ?nnegrit datorit? for?ei depuse de Parca.

  ?Oricum, nu v? cer s? veni?i toate cu mine. Am nevoie doar de zece dintre voi. Restul ve-?i r?mane aici, c?ci… n-am de gand s? v? pierd pe toate de ceva n-o s? mearg? bine ?n acea p?dure.”

  ?Doar zece dintre noi? ?i… cine anume?” ?ntreb? Ka?ka? cu jum?tate de voce. Surprinzand ?ns? privirea Parc?i ?ndreptat? ?n stanga lor, Ka?ka? privi ?i ea ?ntr-acolo ?i se cutremur?, c?ci ochii Titanidei sor?ii erau ?ndrepta?i asupra lui Key?, sora ei ?i cea care luase trupul Karinei. ?Nu. Nicicand,” ?ncerc? s? se ?mpotriveasc? Ka?ka?. ?Voi merge eu!”

  ?Nu. Va fi Key? cea care va merge ?i 9 dintre ?nso?itoarele ei.”

  ?Dar… de ce? Eu sunt mai puternic? decat ea ?i-?i pot fi mai de folos decat a mea sor? care…”

  ?Tocmai pentru c? e?ti mai puternic? te vreau aici. ?n caz c? Gaea ?i Hestia pl?nuiesc s? atace acest loc. ?i… m-ai este un motiv pentru care Key? trebuie s? mearg? cu mine ?n P?durea Rocu: faptul c? ea are chipul acelei fecioare ce fu dragi inimii Gaeiei, cea pe nume Karina. Astfel, rev?zand-o, Gaea va fi ?n ?ncurc?tur? ?i, fiind sl?bit? pe din?untru de remu?c?ri ?i ?ndoieli, pot fi sigur? de a noastr? reu?it?. Oricum, vom ?nvinge acolo, indiferent de orice. A?a c?: stai f?r? grij?! A ta surioar? inutil?, Key?, se va ?ntoarce maine - teaf?r? ?i nev?t?mat?,” iar ochii Parc?i privir? ?int? spre Key? ?i spre celelalte fecioare Yātrīkar, care se sc?ldau ?n apele chihlimbarii ale cascadei, iar al lor p?r negru ?i ud, ?n lumina slab? a soarelui-apune, str?lucea atat de frumos, la fel ca ?i al lor chip m?sliniu ce amintea de frumuse?e ?i demoniu ?n acela?i timp.

  ***

  ?Asta a fost ceea ce ai c?utat,” ?uier? Parca printre din?i, privind ?int? ?n ochii Gaeiei, care p?rea atat de rece ?i atat de neatins ?n acele momente. ?Ai c?utat s? aduc aici Fecioarele Yātrīkar ca s? po?i s? ?ntorci trupurile Fecioarelor Siar-ului. Numai c?… se pare c? ai e?uat ?n al t?u plan - sunt singur? aici,” ?i Parca izbucni ?ntr-un ras isteric. ?Asta ?nseamn? c? nicicand n-o s? m? pute?i ?nvinge: nici ca putere, nici ca inteligen??. ?i… chiar dac? a?i fi reu?it: ar fi fost ?n zadar, c?ci chiar de acele suflete prigonite se ?ntorc ?n ale lor trupuri se vor face cenu??, c?ci au trecut sute ?i sute de ani de la a lor moarte, iar asta ?nseamn? c? ?ans? la via?? nu m-ai au. ?i… chiar de ar fi avut o ?ans? la via??, nu-s eu de acord ca ele s? tr?iasc?.”

  ?E?ti sigur? de asta?” ?ntreb? Gaea cu voce calm?, privind-o pe Parca cu ai ei ochii goi, cu a ei privire glaciar? ce nu spunea nimic, o privire ce era oglinda unui suflet gol, de parc? ?i al ei suflet ar fi fost alungat din trupul titanidei cu sute de ani ?n urm?. ?C? te-am adus aici ?n zadar?”

  ?Da, c?ci…,” dar Parca t?cu brusc, v?zandu-l ?n sfar?it pe Adamant ap?rand de nic?ieri la doar ca?iva zeci de pa?i ?n spatele Hestiei ?i Gaeiei, iar pe spatele lui se z?rea o fecioar?. ?ns?, chiar dac? fa?a Karinei era ascuns? de materialul glugii pelerinei sale, Parca ?tia prea bine ce suflet se apropia de ei. ?Nu… poate fi. E imposibil ca acest suflet… ca aceast? copil? s? fie aici. S? p??easc? pe acest p?mant liber, ca orice suflet viu.”

  ?E ?ns? realitatea, Parca, c?ci oricat nu te-ai fi str?duit s? ucizi inocen?a, e de-ajuns o singur? sclipire ?n ochi ca ea s? renasc? din cenu??, asemeni acelei p?s?ri maestre ?n care adesea-?i transformi trupul.”

  ?Iar pentru asta se pare c? trebuie s?-i mul?umesc lui Shalamar ?i acelui Spirit nesuferit al muntelui Ku??i Mantiram,” spuse Parca, scra?nind din din?i. ?Credeam c? l-am nimicit ?n acel r?zboi, cand i-am scos ochii ?i l-am transformat ?n cerber, condamnandu-l s? hoin?reasc? sinuoasele tuneluri ale Regatului Gnomilor, sim?ind doar, dar nev?zand nimic.”

  ??ns?… nu po?i ucide ceea ce este destinat s? aib? loc,” spuse Hestia. ?La fel cum nu po?i min?i Via?a ?i Soarta, Parca, iar tu aici nu ai venit singur?.”

  ?Ba… am venit singur?,” murmur? Parca speriat?, chiar dac? voia s? par? calm?.

  ??i iar??i min?i. Vrei s?-?i ar?t c? am dreptate?” ad?ug? Hestia ?i privi ?n cele din urm? spre Karina. ???i po?i ar?ta chipul, copil?! E timpul ca al t?u suflet s? se revad? cu al s?u trup, fie ?i m?car pentru secunde.”

  Parca se cutremur? din str?funduri. ?Nu… n-ai ?ndr?zni,” ?uier? ea printre din?i. ?Nu f? una ca asta, smintito sau ?n loc de o eternitate de a?teptare la Por?ile Purgatoriului te condamni pe sine ?i pe celelalte Fecioare la nimicire,” practic strig? Parca, v?zand cum mainile Karinei atinser? marginile glugii.

  Auzind cuvintele spuse de Parca, Karina-?i opri mi?carea, iar asta o f?cu pe Parca s? cread? c? ?nvinse. Dar chiar ?i a?a se tr?gea ?napoi, de parc? c?uta o porti?? de sc?pare. Se opri ?ns? auzind-o pe Karina spunand: ?sunt moart? ?i goal? pe din?untru oricum. Ce m-ai conteaz? de-mi moare de tot sufletul?! Oricum nu v?d rostul la o alt? eternitate de a?teptare.”

  ?Nu,” strig? Parca, cand Karina-?i lu? totu?i gluga de pe cap, iar asta le f?cu pe Key? ?i pe cele nou? Yātrīkar ce o ?nso?eau s? apar? brusc la ca?iva pa?i de Adamant ?i Karina.

  ?Proastelor! Disp?re?i de aici!” le ordon? Parca ?ntr-un strig?t, dar ceea ce-i menit s? se ?ntample nu poate fi ?mpiedicat s? aib? loc, a?a cum nu po?i ?mpiedica sufletul s? se vad? cu trupul.

  Key? ?i Karina se privir? ?int? ?n ochi de parc? ar fi fost vr?jite, chiar dac? ochii lor erau goi, lipsi?i de energie ?i de via??. Apoi, mainile lor drepte se ?ntinser? ?n fa??, ?ntr-o mi?care necontrolat?, de parc? ar fi fost ?ns??i dorin?a Vie?ii ca acele dou? palme s? se ating?.

  ?Proastelor,” strig? iar??i Parca ?i vru s?-?i foloseasc? a ei putere ca s? le fac? pe Yātrīkar s? dispar? de acolo. Dar… ?n momentul ?n care se preg?tea s? arunce acea minge mare de energie distrug?toare ce se forma ?ntre palmele ei cu o vitez? uluitoare, Adamant s?ri asupra ei ?i cei doi, ?ncle?ta?i unul ?n cel?lalt, se rostogolir? la vale ?ntr-o lupt? aprig? pe via?? ?i pe moarte.

  V?zand c? Parca fusese atat de nea?teptat atacat?, Yātrīkar ??i scoaser? armele de la brau ?i se preg?tir? de atac. Numai Key? ?i Karina continuau ?n acela?i loc, ?n?elepenite.

  ?Acum!” strig? Hestia, cand Yātrīkar se n?pustir? asupra ei ?i a Gaeiei ?i, ?n secunde, sute de ruguri asem?n?toare celui ce ardea sub t?lpile Hestiei ?i al c?rui fl?c?ri ?i ajungeau pan? la coapse, ap?rur? de jur ?mprejurul lor, prinzandu-le pe Yātrīkar ?n capcan?.

  Abia atunci Key? ??i veni ?n fire ?i-?i retrase mana, ?n timp ce buzele ei murmurar? ?n ne?tire: ?TINEIMU!” f?cand ca?iva pa?i ?n spate ?i-?i scoase sabia din teac?, preg?tindu-se de atac.

  Karina ?ns? r?mase locului, privind ?int? spre ea. ?Crezi c? le po?i ?nvinge? Crezi c?-mi po?i lua ?nc? odat? ce-i al meu?”

  ?Desigur c? pot, c?ci acest trup ?mi apar?ine deja de 600 de secole, ?n timp ce tu l-ai avut doar pentru 22 de ani. Asta-l face pe drept al meu ?i doar ?i doar moart? eu o s?-l po?i avea ?napoi,” spuse Key? cu ur?.

  ?Atunci nu ne dai de ales,” auzi Key? vocea Gaeiei ?n spatele ei, dar n-avu timp s? reac?ioneze cand sim?i cum lama unui pumnal i se ?nfipse ?n spate.

  Un strig?t ?nfior?tor al Fecioarelor Yātrīkar, ce se n?pustir? asupra lupt?toarelor Tineimu, cutremur? z?rile, c?ci v?zandu-?i conduc?toarea atacat? pe la spate aveau de gand s? se r?zbune.

  ?I?kē nām oru ku?ukku va?iyil irukki?ōm, viti! Nam ne?cil ma?ita itayam eppa?i tu?ikki?atu e?patai oru ka?am kū?a u?ara vāyppillāmal inta nērattaiyum vā?kkaiyi? mukattil i?antōm. (Tamil)

  ?Iat?-ne ajun?i la o r?scruce de drumuri, Soart?! Am pierdut ?i de data asta ?n fa?a Vie?ii, f?r? a avea ?ansa s? sim?im m?car pentru o clip? cum bate ?n al nostru piept inima uman?,” murmur? abia auzit Key? ?n timp ce c?dea lin pe spate, sus?inut? de mana Gaeiei care-i atinse trupul, iar ochii ei ?ncepur? a se limpezi brusc, privind la ro?ul frunzelor acelor salcami ce-i bucurau ochii cu a lor superb? culoare. ?Gaea,” spuse ea abia auzit.

  ?Spune,” murmur? Gaea cu blande?e.

  ?Crezi c? m-ai este vreo ?ans? pentru noi la via??? ?ntr-o alt? lume? Cu o alt? soart??” ganguri Key?, sim?ind firul vie?ii scurgandu-se din al ei trup ?i ?ncepu a tremura u?or, prins? ?n acel dans lin cu moartea.

  ?Va trece timpul ?i vom vedea,” auzi ea r?spunsul Gaeiei. ?Niciodat? nu-i tarziu pentru ceva cred eu, cum nu cred c?-i tarziu ca un suflet s? renasc? de s-a poc?it pentru ale sale fapte.”

  Key? zambi, v?zand pentru prima dat? albastrul senin al cerului, atat de clar ?i atat de luminos, de parc? bolta aceea de frunze ro?cate ar fi devenit dintr-odat? transparent?, iar pieli?a alb? de pe ai tinerei ochi disp?ru complet. Dar disp?ruse doar pieli?a, ?n timp ce acea priveli?te a bol?ii celestiale era doar o iluzie creat? de magia Hestiei, care se ?nduio?? pentru o clip? ?n fa?a mor?ii ?i vru s?-i dea m?car pu?in? alinare lui Key?.

  O u?oar? lovitur? ?n spatele lui Key? f?cu ca din a ei gur? s? ias? o mic? sfer? transparent? la ?nceput, dar care apoi se color? ?n toate culorile curcubeului ?i chiar de nu era mai mare decat o pic?tur? de ploaie, acea mic? sfer? ce era sufletul lui Key? plutea atat de viu ?n aer.

  Hestia pocni brusc din degete ?i sufletul lui Key? ap?ru ?n a ei palm?. Privi apoi doar cateva clipe la acea sfer? ce ?ncepuse a se evapora ?n dogoarea fl?c?rilor din jur, ?n timp ce pe a sferei suprafa?? m-ai persista ultimul zambet de pe buzele Fecioarei Yātrīkar ?nainte de a ei repentin? moarte.

  ?n momentul ?n care Hestia stranse palma ?n pumn, sfera disp?ru, la fel cum disp?ru ?i a ei lumin? multicolor?. Apoi, Titanida focului privi spre ale ei lupt?toare, care aveau celelalte fecioare Yātrīkar ?ngenuncheate lang? ale lor ruguri ?i, ?n momentul ?n care Hestia cl?tin? din cap, cu o mi?care nea?teptat? a mainilor lupt?toarelor Tineimu, gaturile celorlalte Yātrīkar fur? frante, iar ale lor trupuri c?zur? f?r? vlag? la p?mant. ?Acum, Gaea! E momentul!” spuse Hestia ?i Gaea ?ncuviin?? ?i-ntinse mana spre Karina care nu ?ntarzie s? se apropie de ea ?i, ?n clipa ?n care-i atinse mana Titanidei ?i aceasta o ?mbr??i??, sufletul Karinei disp?ru brusc, f?r? urm?.