Tot ap?rand ?i disp?rand, ?n timp ce ?naintau prin aceea?i p?dure a Spanului care existase odat?, Maranam se sim?ea c?tr?nit, c?ci totul p?rea s? mearg? de-a-ndoaselea ?i nu a?a cum ?i-ar fi dorit el, iar acel e?ec ?i p?trundea ?n adancul sufletului asemeni unui cu?it care-l t?ia pan?-n str?funduri, f?candu-l s? sangereze cumplit.

  Odat? cu el disp?rea ?i ap?rea ?i p?durea, iar ?n momentul ?n care Maranam ?i panterele disp?reau din p?dure erau v?zute mergand pe ape ca pe p?mant tare, c?ci st?panul ?i slujitorii lumii de dincolo aveau o particularitatea aparte Titanilor: rareori erau influen?a?i de lucrurile lume?ti, c?rora trebuiau s? li se supun?, iar una dintre acele particularit??i era c? puteau supune mla?tinile ?i locurile ?ntunecate cu extrem? u?urin??.

  Se oprir? ?ns? ?n momentul ?n care mla?tina ceea lu? foc sub puterea lui Mayar, care aruncase a ei minge de foc ?i incendiase suprafa?a apei, care acum dansa ?n fl?c?ri vii, ?n fl?c?ri fl?mande, umpland zarea cu un suflu negru de fum.

  ?i… auzir? apoi fluierul: un sunet strident care te p?trundea pan?-nstr?funduri, f?candu-te s? te cutremuri ?i s?-?i dore?ti s? se termine. ?i tocmai acel sunet sfa?ietor le f?cu pe cele dou? pantere negre s? ia form? uman?, iar dou? tinere de piele smolit? ?i ochi de c?rbune, cu p?r lung ?i care c?dea ?n valuri superbe pan? aproape de c?lcaie, se v?zur? ?n spatele lui Maranam. Numai c? spre deosebire de el, care st?tea calm ?i doar ochii lui se mi?cau ?ncet, privind cu aten?ie ?n jur, de parc? ar fi fost un ?oarece adulmecand zarea ?n c?utarea du?manului ?iret, fecioarele demonice ??i astupau urechile cu ambele maini, ap?sand cat de tare puteau pe ele pentru a se ap?ra de sunetul cela nimicitor care le intrase ?n timpane ?i le sfredelea creierul, ?n timp ce din gatlejurile lor se auzeau sunete stridente, asemeni strig?telor p?s?rilor demonice ?n plin? noapte, care se anun?a una cu destule jertfe, cu destul? v?rsare de sange.

  ?Lini?te!” strig? deodat? Maranam, v?dit deranjat de al lor strig?t de lamentare, iar al lui strig?t f?cu ?i imaginea p?durii s? dispar?, iar ei r?maser? pe acel p?mant de ape, ?nconjura?i de pretutindeni de fl?c?ri. ?nso?itoarele lui ?ns? nu t?cur? de tot, ci doar sc?zur? volumul strig?telor lor, fiind cu ochii ?nchi?i, cu palmele ap?sandu-le pe urechi, ?n timp ce se chirceau uneori pan la p?mant, cand sim?eau c? nu m-ai erau ?n stare s? suporte acel sunet sfa?ietor care le sfredelea pan?-n str?funduri. ?Am zis lini?te!” strig? iar??i Maranam, ?ntorcand capul spre ele ?i uitandu-se cu ur? ?i repro? la dansele, ceea ce le f?cu s? le ?nghe?e sangele ?n vene ?i, ?ntr-o clip?, cele dou?-?i reluar? a lor form? de panter?. Numai c? continuar? s? strang? din ochi ?i s? scra?neasc? din din?i cand auzeau acel sunet de fluier mai tare, c?ci dup? strig?tul lui Maranam, fluierul se auzea cand ?ndep?rtat cand apropiat, de parc? ar fi fost un Far Maritim a c?rui lumin? se rotea ?n jur fiind cand trimis? ?n larg, cand sc?ldand malul ?n lumin? rece.

  Totu?i, chiar dac? Kurūcim ?i Ko?umai t?cur?, lui Maranam i se p?rea ?nc? c? cineva strig? ?i acel strig?t de jale, un strig?t ce ie?ea parc? din pieptul unei victime supuse torturii, ?l f?cu pe Maranam s? se cutremure deodat? ?i s? ?nchid? ochii, iar asta fu momentul ?n care auzi sunetul de s?bii lovite una de alta. Multe s?bii. Sute. Poate mii. Apoi se auzir? strig?te: ale celor care luptau cu ?nver?unare. Dar… nu vedea imagini. De ce? Nici chiar el nu ?tia.

  ?i… iar auzi strig?tele celea ?nfior?toare care te p?trund pan la oase pe timp de noapte, cand e?ti singur ?ntr-un loc necunoscut, neavand nici cea mai mic? idee despre pericolele care te pandesc.

  ?Am zis lini?te!” strig? iar Maranam, scra?nind din din?i ?i f?r? s? deschid? ochii. Totu?i ??i ?nturnase pu?in capul spre pantere, care-l priveau buim?cite, ne?n?elegand pentru ce le certase de data aceea.

  Anume acea nedumerire de pe fa?a lui Kurūcim ?i Ko?umai f?cu ?mprejurimile s? p?streze brusc t?cerea. Numai c? ceva ?n adancul lor ?ncepu s? se mi?te, iar ele se privir? una pe alta ?n ochi, ?ntrebandu-se despre ce-ar putea fi acel sentiment: fric?? La?itate? Dorin?? de suprema?ie? Sau poate… groaz??

  ?Dar… n-am fost noi, st?pane!” ?ndr?zni s? bolmojeasc? Kurūcim ?n cele din urm?, privind ?int? spatele st?panului lor.

  Al ei r?spuns ?ns?-l sup?r? pe Maranam, care se ?ntoarse brusc spre ele, privindu-le furios. Numai c? cele dou? ??i reluaser? din nou trupul de fecioar? ?i-l priveau ?n continuare cu nedumerire, ?n timp ce lama palo?ului le atingea pieptului ce se z?rea pu?in ?n partea de sus, frumos ?mbobocit sub acel corset de piele tare.

  ?i erau frumoase acele fecioare demonice ?n acele clipe, luminate din plin de focul fl?c?rilor urii ce dansa pe ape. ?i… cum nu erau s? fie frumoase cand erau create tocmai pentru a ?n?ela privirea uman?, dar a bucura sufletul st?panului lor, c?ruia ?i slujeau cu dedicare de sute sau poate multe milenii dea randul?!

  Dar nu doar fl?c?rile dansante din jurul lor le d?deau un farmec aparte, ci ?i alte lor ve?minte: un fel de rochii croite dintr-un material asemeni pielii, de culoare maro, lungi pan? la jum?tatea pulpelor, cu o cing?toare din piele neagr?, strans? bine pentru a le etala taliile zvelte, o cing?toare croit? din mai multe curele ale c?ror catarame aveau diverse gravuri pe ele, gravuri care nu erau vizibile cu ochiul liber, dar care spuneau totu?i povestea trecutelor b?t?lii, ?n timp ce ?mpletiturile fine ale ?nururilor, care se vedeau ici ?i colo pe materialul rochiilor, ?n special la manicile care nu erau mai lungi de 4 degete de la um?r, ?i cu o braslet? de culoarea smaraldului pe bra?ul drept, le d?dea totu?i un ?arm aparte, de prin?ese sau fiin?e de vi?? nobil?, c?ci acele ?mpletituri nu erau doar ?esute pe rochie, ci aveau diverse forme, amintind despre regalitate ?i m?re?ie. ?n picioare ?ns? aveau sandale simple, f?cute tot din diverse ?nururi ?i curele ce li se lipeau parc? de picior pentru a nu le ?ngreuna fuga ?n caz de necesitate.

  Numai c?, de?i cele dou? p?reau s? fi purtat ve?minte asem?n?toare, aveau totu?i ceva diferit la ele: culoarea rochiei ?i a brasletei de pe bra?. ?n timp ce culoarea ve?mantului lui Ko?umai era de un maro deschis, cu o braslet? aquamarin, rochia lui Kurūcim era de un maro ?nchis, b?tand spre negru ?i a ei braslet? era de un albastru ?nchis, aproape b?tand spre smarald. Dar, chiar ?i a?a, m-ai aveau totu?i ceva diferit: o linie curbat? desenat? chiar la mijlocul acelor br???ri, pe orizontal? - ro?ie ?n cazul lui Ko?umai ?i neagr? cea a lui Kurūcim, c?ci chiar de ele erau slujitoarele r?ului, erau totu?i influen?ate de soart? ?i ?n special de Via??. Altfel… n-ar fi respirat ele, n-ar fi existat ele, n-ar fi gandit ele, c?ci ?i dincolo de moarte exist? via??, doar c? lumea nu-i nicicand con?tient? de asta.

  ?Nu voi?” marai deodat? Maranam, privindu-le sup?rat. ?Dac? nu voi, atunci cine?” strig? el.

  Kurūcim, privind ?nc? ?int? ?n ochii lui Maranam, ?ncepu a merge spre el, l?sand ai lui ochi asem?n?tori t?ciunilor ?ncin?i s? scapere de parc? ar fi fost scantei de foc ale fl?c?rilor din jurul lor. ?Poate-i Via?a?” murmur? deodat? tan?ra fecioar? ?i, ?ntinzandu-?i mana dreapt? ?n fa??, f?cu s? apar? deasupra palmei un mic palantir, de culoarea brasletei de pe bra?ul ei, braslet? care de altfel disp?ru cand ap?ru sfera. ?i… acea sfer? n-avea doar culoarea brasletei ei, dar ?i linia ceea din mijloc, de un negru infernal ce t?ia practic sfera ?n dou?, de parc? ar fi fost ecuatorul Planetei P?mant. Numai c? acel Palantir creat de Kurūcim era orb. Adic? doar se vedeau nori alba?tri, b?tand spre vine?iu dup? cateva clipe de plutit ?n goan? pe acea bolt? sferic?, pe el. ?Sunt sigur? c? acest blestemat p?mant pe care mergem acum nu-i decat o inven?ie, la cum e o inven?ie aceast? planet? unde ne-a adus soarta, cand ar fi trebuit s? ne duc? pe iubitele noastre p?manturi ale ī?a? Ellaiya??a (Edenului Infinit.)”

  ?Te ?n?eli,” murmur? deodat? Ko?umai cu voce stins?, cu voce gatuit?, ceea ce-i f?cu pe Maranam ?i pe a ei sor? s-o priveasc? mira?i. ?i, cand se uitar? la ea, o v?zur? formand o sfer? asem?n?toare celei format? de Kurūcim deasupra palmei, numai c? ?n loc s? aib? aceea?i culoare albastr? spre smarald, al ei Palantir avea culoarea focului, de parc? ar fi furat acea culoare de la fl?c?rile din jurul ei. Numai linea ceea albastr?, de mijloc, ovalat?, tr?da faptul c? ceea ce crease tan?ra nu era un bo? de foc, ci un Palantir. ?i, cand ??i ridic? privirea de la Palantir ?i privi spre a ei sor? ?i Maranam, cei doi se cutremurar?, c?ci ochii ei aveau culoarea focului, culoarea Mor?ii. ??i noi suntem condamna?i pieirii ?n cele din urm?,” murmur? Ko?umai, numai c? de data asta cu o oarecare ur? controlat?.

  Dar acest lucru nu-l ?n?el? pe Maranam. El doar stramb? din nas ?i stranse cu putere pumnii, f?cand s? r?cneasc? ?mprejurimile. ?Via??!” marai el dintr-o dat? ?i, pretutindeni ?n jurul lor se v?zur? ochi sclipind de pretutindeni, ochi de lupi. Numai c? acei lupi p?reau a sta acolo de straj? ?i nu a fi la van?toare, pandind prada. ?Arat?-te!” strig? iar Maranam. ?Nu fi la??! ?tiu c? e?ti aici, la fel cum ai fost ?n acea P?dure nu cu mult timp ?n urm?, cand ai ?ncercat s? m? ?n?eli, spunandu-mi c? drumul Mor?ii ?i al Vie?ii se vor unifica ?n cele din urm?.”

  ?S? te fi ?n?elat oare?!” auzir? ei glasul Vie?ii plutind ?n jur, dar n-o putur? vedea nic?ieri. Doar ochii lupilor c?p?tar? form? material? ?i ei se v?zur? ?n toat? splendoarea ?mprejurul lui Maranam ?i a celor dou? tinere care-l ?nso?eau.

  ?i nu erau doar lupi negri acolo. Erau ?i lupi albi, asem?n?tori celui v?zut de Sephir ?n ape, cand ea ?i Samaya c?zur? din barc?, controlate fiind de privirea p?trunz?toare a Spanului La??a. Dar… acei lupi p?reau s? a?tepte pe cineva ?i de aceea doar se uitau ?int? spre cei trei din mijloc, dar nu de parc? i-ar fi considerat ca fiind prad?, ci pentru ai avertiza s? stea locului, c?ci era acolo o discu?ie de terminat, o discu?ie pe care Maranam o l?sase balt? ?n p?dure, cand disp?ruse pe spatele calului s?u Vakkurti.

  ?N-o s? renun?i, nu-i a?a?” scra?ni Maranam printre din?i ?i se ?ntoarse de privi ?n jur la fa?a fiec?rui lup care-i sfredelea cu privirea. ?Ce de data asta? O nou? prevestire?”

  ?Ba nu. Doar… mi se f?cuse dor,” ?i spuse Via?a.

  Al ei r?spuns ?ns?-l f?cu pe Maranam s? rad? zgomotos. ??i se f?cuse dor? Nu m? f? s? rad Vā?kkai! Chiar crezi c?-s atat de prost ?ncat s? cred astfel de abera?ii?!”

  ?De ce? ?i se pare chiar atat de absurd ca doi so?i s? tanjeasc? unul dup? cel?lalt?” ?ntreb? Via?a cu pref?cut? mirare ?n glas.

  ?Absolut!” marai Maranam printre din?i. ?S? nu uit?m c? nu din dorin?a noastr? am ?mp?r?it aceea?i soart?. A fost ?ns? Viti (soarta) cea care ne-a obligat s? accept?m totul.”

  ?Dar n-a fost totul ?n zadar. S? nu uit?m de sufletele care ne-au unit pe veci: ōnāy (apusul) ?i Mātam (lun?). Ai no?tri copii. Cei pe care i-ai ucis visand la imposibil. Visand la nemurire, Maranam,” ?i r?cnetul Vie?ii se auzi pretutindeni ?mprejurul lor, cerul cela plumburiu fu cr?pat peste tot de s?ge?i de foc numite fulgere, pe cand fl?c?rile din jurul lor ??i ?nte?ir? dansul s?lbatic, iar Via?a relu? pentru prima dat? al ei trup de odinioar?.

  Nalt? de statur?, de ochi alba?tri ?i p?r blond, sc?ldand ?n valuri suave al ei trup, ?mbr?cat ?ntr-un ve?mant asem?n?tor chimono-urilor japoneze, croit din material de diverse culori, Vā?kkai era cu adev?rat frumoas?, chiar ?i la ai ei 40 ?i ceva de ani, aceea?i varst? pe care o avea de fapt ?i Maranam, c?ci Viti ?i aduse odat? pe lume ?i le d?du fraiele primei lumi care existase vreodat? - ī?a? Ellaiya??a, cea considerat? Edenul sau Planeta ?nceputurilor ?i Sfar?iturilor. Dar… ?n timp ce Vā?kkai se mul?umise s? ?nfloreasc? ca mam? ?i femeie, Maranam ravnise la suprema?ie, din umbr?, din ?ntuneric, c?ci Viti d?du-se copiilor ei nu acelea?i caractere ?i nici acelea?i sentimente, c?ci doar Viti avea dreptul s? aib? Lumina ?i ?ntunericul deopotriv? ?n corpul ei, iar cand ?i aduse pe Vā?kkai ?i pe Maranam ?n acest univers al ei suflet se separ? ?i astfel ap?rur? Bun?tatea ?i R?utatea ?n Cosmos ?i pe P?mant.

  Al Vie?ii r?cnet ?ns? nu-l deranj? pe Maranam ?i nici nu-l impresion?, c?ci… era se pare obi?nuit cu felul ei de-a fi. Ceea ce nu luase ?ns? ?n considerare el era faptul c? atunci cand unei mame i se r?nesc copii ea devine tigroaic? ?i c? pan? ?i bun?tatea poate s? aib? o parte ?n umbr? ?i tocmai acea umbr? se trezise la via?? ?n acele clipe ?n sufletul lui Vā?kkai, permi?andu-i s? apar? ?n fa?a lui Maranam sub forma ei de odinioar?, un trup pe care Maranam i-l luase cand ?i smulse inima din piept, transformand-o ulterior ?n copac, geam?nul lui Yggdrasil, care era de fapt aceea?i Viti sau forma pe care ea o luase odat? dand na?tere celor doi copii ai ei. Astfel pan? ?i Soarta uitase de sine ?i luase un alt rol, cel al lui Yggdrasil, Copacul Vie?ii ?i al Mor?ii ?ntr-un final.

  Scuturandu-?i u?or urechea stang?, dup? ce b?gase degetul mic ?n ea, de parc? vrand s? alunge vreun ?iuit ceva, Maranam spuse ironic: ??i iar??i ascultand vechea poveste. Doar c?… nimic nou, nimic impresionant de data aceasta. ?ns?… n-am s? neg c?-mi fusese oarecum dor s? te v?d, scumpa mea so?ie. Astfel n-o s? uit nicicand despre a mea ve?nic? ur? fa?? de tine ?i dorin?? etern? de-a te extermina pe veci,” r?cni Maranam ?i brusc se repezi spre ea, inten?ionand s-o apuce de gat. Doar c?, la jum?tatea drumul dintre el ?i Vā?kkai, sim?i cum el fusese cel strans de gat ?i, cand privi ?n ochii celei care-l ap?sa cu putere de beregat?, o v?zu pe Parca privindu-l pe ur?. Numai c? acea Parca nu era cea ?tiut? de el odat?, cea numit? Patavi, ci cea creat? de Vā?kkai - jum?tate bun?, jum?tate rea. ?Tu…!” murmur? el abia auzit.

  Parca ?ns? p?rea c? nici nu-l aude, nici nu vrea s?-l asculte. Ea doar ap?sa din ce ?n ce mai tare pe beregata lui Maranam, vrand ?n sfar?it s? termine cu a lui existen?? ?i poate cu a lui suferin??. Se v?zu ?ns? nevoit? s?-l elibereze din stransoare, cand fu atacat? brusc de Kurūcim ?i Ko?umai ?i, pentru a se ap?ra, Parca trebui s? se divid?, devenind astfel iar??i Patavi ?i Irkā, numai c? ra?iunea celor dou? era controlat? de Vā?kkai, pentru a nu permite r?ut??ii Parc?i s?-i joace o fest? pe acel camp de lupt? imaginar.

  Numai c?, ceea ce nu prev?zuse Vā?kkai fusese faptul c? ?nainte de-a se arunca ?n lupt?, contra Parc?i, ambele pantere o s?-?i arunce Palantirele ?n sus, care de altfel pluteau ?n acele clipe deasupra lor, amenin?and s? se ?nghit? una pe alta. Dar… de?i acea priveli?te nu era ceva pe placul Vie?ii, era ea pe placul Mor?ii, c?ci Maranam zambi viclean ?i, cand el pocni din degete, Palantirele explodar? ?i se unir? ?ntr-o clip?, iar a lor putere extraordinar? ?i absorbi pe to?i cei prezen?i acolo ?ntr-o lume Paralel?, ?ntr-o lume ce existase odat?, dar care p?rea c? disp?ruse cu multe sute sau mii de milenii ?n urm?: Edenul.

  If you spot this tale on Amazon, know that it has been stolen. Report the violation.

  ***

  ?ntuneric. ?i iar lumin?. Ape, ca apoi s? apar? p?mantul la orizont. ?i… cand ?n sfar?it Soarele ?i Luna ap?rur? pe acela?i cer, ?n acela?i timp, a lor lumin? unificat? dezv?lui P?manturile de Mijloc ale Planetei Antice numit? ī?a? Ellaiya??a sau Eden-ul.

  Acele p?manturi erau ?ns? aride, formate din ghea?? ?nt?rit? dedesubt ?i nisipuri mi?c?toare ?i am?gitoare deasupra, c?ci doar astfel putea ar?ta Locul cunoscut ?i ca Ma??alam sau P?mantul Vie?ii ?i al Mor?ii.

  ?Nu poate fi!” murmur? deodat? Luna ?nfrigurat? ?i tres?ri. ?E imposibil ce vedem noi, frate!”

  ?Ba nu!” r?spunse Soarele sigur pe el, dar ?n a lui voce se sim?ea ?i o oarecare preocupare. ?Aceste p?manturi o s? ne ?nghit? odat?, iar aceast? lume o s? dispar?,” ad?ug? el, v?zandu-i pe Maranam ?i Vā?kkai stand chiar ?n centrul acelui loc ?i, ?ntre ei, creat? din puterea unificat? a ambilor, se forma o imens? sfer? neagr?.

  Acea sfer? fu neagr? cel pu?in la ?nceput, c?ci era controlat? de puterea nem?rginit? a lui Maranam, o putere n?scut? din ur? ?i din dorin?a lui imens? de-a sc?lda totul ?n umbre, ?n smoala nop?ii. Totu?i, sufletul luminos al lui Vā?kkai era ceva ce luptase mereu ?mpotriva mor?ii. De aceea, cat de curand, acea sfer? se color? jum?tate ?n galben, culoarea sfant? a aurului, iar centrul dintre cele dou? culori era format din dou? linii - una albastr? ?i alta ro?ie, cu dou? capete ascu?ite de parc? ar fi fost varful s?ge?ilor. Numai c? acele capete, dup? ce terminar? de ?nconjurat sfera cu al lor trup sub?ire ?i se oprir? una lang? alta, priveau totu?i ?n sens opus, semn c? Via?a ?i Moartea n-o s? se pun? totu?i niciodat? de acord.

  ?Asta era ceea ce-ai pl?nuit, nu-i a?a?” ?l ?ntreb? deodat? Vā?kkai pe al ei so?, privindu-l cu durere ?i cu ur? st?panit? ?n acela?i timp.

  Maranam ?ns? zambi viclean, luandu-?i ?n sfar?it palma de pe sfer?, pe care el credea c-o des?var?ise. ?Desigur! ?i… dup? cum ?i-am promis, aceast? lume o s?-mi apar?in? ?n totalitate.”

  ?Dar… de ce?! ōnāy ?i Mātam erau ?i ai t?i copii! De ce a trebuit s?-i subjugi cand ?i puteai avea aproape?!” strig? iar??i Via?a. ?Cum poate un p?rinte s?…?”

  ?Eu nicicand nu mi-am dorit urma?i!” o puse Maranam la punct. ?Asta tu ?i Viti a?i decis pentru mine, sperand c-o s?-mi ?ngenunchea?i voin?a ?i-o s? m? face?i supus, c-o s? ascult mereu de voi. Tocmai de asta a?i dat na?tere la doi copii opu?i - Soarele ?i Luna. Dar… la ce nu v-a?i gandit voi nicicand a fost c? ceea ce-a?i pl?nuit voi ca fiind a mea ?ngenunchere va fi de fapt a mea ?ncoronare, c?ci acum c? am a lor putere pot supune lumea!” ?i Maranam lovi cu putere cu palma peste sfera din fa?a lui, f?cand-o s? r?sune violent de parc? ar fi lovit peste panza unei imense tobe.

  Astfel, sunetul scos de acea lovitur? r?sun? puternic ?n zare, acompaniat? fiind de sunetul focului violent care manca tot ?n cale, c?ci ?n acele clipe ardea Edenul, ?n fl?c?rile focului lui Maranam, ?n timp ce peste tot ?n acea lume antic? luptau lupii albi ?i negri cu Mon?trii lui Maranam, cei pe care el ?i crease ?n adancurile acelei lumi, departe de ochii lui Vā?kkai, care crezuse prea mult ?n Bun?tate ?i Lumin? ?i se l?sase orbit? de ea ?n cele din urm?.

  Dar… a ei credin?? o ?ngenunche ?n cele din urm?, ?n clipa ?n care lupul cel mare ?i negru sau ceea ce r?mase din ōnāy dup? ce al s?u tat?-i luase puterea, ardea pe balconul Palatului s?u de marmor? alb?, c?ci el decise s? piar? odat? cu acea lume, iar sub privirile lui ?ndurerate Vā?kkai p?r?si acea lume ?mpreun? cu Parca, cand atinser? trupul de lemn al lui Yggdrasil, cel desfrunzit ?i parjolit pe alocuri de focul acelei lumi, iar cei trei l?sar? acea lume sub form? de licurici.

  ***

  Maranam, cel reflectat pe pere?ii imensului Palantir creat de Kurūcim ?i Ko?umai, care pluteau ?n acele clipe una deasupra ?i una dedesubtul acelei imense sfere, se evapor? ?n cele din urm? sub form? de fulgi negri de cenu??, iar asta-i d?du lui Maranam posibilitatea s? se re?ntoarc? ?n lumea real?, l?sand s?-i scape un dureros oftat din piept. Numai c? acel oftat nu era pentru c? regretase ceea ce f?cuse ?n acel trecut ?ndep?rtat, dar pentru c? acea lance, pe care o avuse ?nfipt? ?n inim? ?n trecuta lui via?? ?i care-i aduse ?n cele din urm? sfar?itul se pare, luandu-i trupul ?i lui ?i condamnandu-l la eternitate ?n m?runtaiele lumii de dincolo, ?l arsese pe din?untru, producandu-i o durere de desuportat.

  ?Nu poate fi!” murmur? el ?nfrigurat, atingandu-?i pieptul ?i practic c?zand ?n genunchi, ?n timp ce-?i sprijini trupul cu cealalt? man?. Dar… de?i crezuse c? c?zand a sa man? va intra totu?i ?n acea ml??tinoas? ap?, se mir? s? simt? a sa palm? atingand o suprafa?? rece ca ghea?a. ?i… f?r? s? vrea, ?n timp ce-?i stranse pumnul, ale sale gheare ascu?ite racair? suprafa?a mla?tinii de sub el, l?sand urme adanci pe ea.

  ?ns?… ceva-i atrase privirea ?i el se aplec? mai mult ?i mai mult s? poat? deslu?i imaginea ascuns? sub acea pojghi?? groas? de ghea??, format? din ap? ml??tinoas?, ap? care de altfel n-ar fi trebuit nicicand s? ?nghe?e. ?i… cand ?n sfar?it a lui privire se obi?nui cu ?ntunericul de sub acea suprafa?? de smoal?, Maranam v?zu o poveste ascuns? acolo: Por?ile unei celule deschizandu-se ?i gratiile ce odat? ?nconjuraser? un suflet demonic disp?rand, arse din temelie de fl?c?ri fl?mande. Apoi, acel cineva, cu un diamant str?lucitor pe frunte, urc? pe ?ns??i Vakkurti ?i p?r?si acea poian? lipsit? de via?? ?n galopul calului, copitele c?ruia l?saser? urme adanci pe acel p?mant arid. Dar… Maranam nu se v?zu nic?ieri ?i asta-i f?cu inima s?-i tresar? ?n piept, mai ales cand auzi rasul r?ut?cios al lui Eris plutind pretutindeni ?n acea lume de ape ml??tinoase de sub el.

  ?i… anume rasul lui Eris ?l f?cu pe Maranam s? caute cu ?nfrigurare alte imagini sub acea ghea??. Dar indiferent de unde-?i arunca ochii nu z?ri nimic, c?ci p?rea c? acea lume reflecta doar eliberarea lui Mannar ?i triumful lui Eris.

  ?Nu… nu… nu!!!” strig? Maranam, c?tr?nit, cand, ridicandu-?i privirea ?i a?intind-o din nou asupra sferei, se v?zu din nou arzand, a?a cum murise ?n acea planet? numit? Eden. Numai c? de data asta era decapitat, undeva ?ntr-o p?dure ?nverzit? ?i frumoas?, iar cel care-i t?iase capul fusese ?ns??i Mannar.

  Dar… era ceva ciudat la acea imagine, c?ci ceea ce vedea Maranam era acela?i lucru v?zut ?i de Samaya ?i Mayar adesea ?n visul lor. Numai c? cele c?zute victime erau ele ?i nu Maranam. De asta ?i se sim?ea el confuz, c?ci el fusese cel care trimise adesea acel vis gemenelor-form?. Acum ?ns?, v?zand acea imagine reflectat? pretutindeni, c?ci sfera trimise imaginea ?i ghe?ii, care-o reflecta ?mprejurul lui Maranam ?i h?t departe de el, se sim?ea ?ncol?it, sim?ea c? pierde, se sim?ea ?ngenuncheat ?i asta nu era chiar sentimentul pe care ?i l-ar fi dorit s?-l simt? atunci, c?ci se crezuse invincibil, se crezuse atotputernic, se crezuse nemuritor. Se pare ?ns? c? se ?n?elase.

  De asta ?i r?cni iar??i ca apucatul: ?Vā?kkai! Unde e?ti? Arat?-te!” Dar Via?a nu se ar?t? ?i asta era ciudat, c?ci Maranam o sim?ea ?nc? acolo. ??tiu c? e?ti aici! Undeva aproape!” strig? Maranam c?tr?nit, ridicandu-se ?n cele din urm? de jos, chiar dac? ?nc? se m-ai cl?tina pe picioare ?i, ?nnebunit, privi pretutindeni ?n jur. ?Nu cred c-ai cedat atat de u?or ?i, doar cu aceste imagini mincinoase speri s? m? vezi ?ngenuncheat!” Dar iar??i nimic nu se auzi ?n jur. Doar zgomotul fl?c?rilor ?i al unui fluier care-?i ?nte?eau tot mai mult sunetul, devenit asurzitor, de nesuportat, ceva ce-l f?cea pe Maranam s? ?nchid? adesea ochii ?i s? scuture din cap.

  Tres?ri ?ns?, auzind un raset demonic, ascu?it. ?i… cand privi din nou la sfer?, v?zu fa?a lui Eris reflectat? pe toat? suprafa?a sferei, dar ?i pretutindeni ?n jurul lui, pe acea ghea?? pe care-i c?lca piciorul. ?Tu!” marai el ?ntr-un final. ?Trebuia s?-mi dau seama c?-i mana ta la mijloc!”

  ?De ce?” spuse Eris pe ?optite, cuvinte sasaite care-l iritar? pe Maranam. ?Am crezut c? pentru tine nu-s decat o putere inutil? ?nchis? ?ntr-o ?nchisoare cosmic?. Sau poate… m-am ?n?elat?”

  ?Ba nu! Deloc! E exact ceea ce cred!” ??i ?uier? Maranam printre din?i, privind ?int? ?n ochii ei de foc.

  ??i totu?i… simt c? ?i-i fric?!” sasai iar Eris.

  ?Mie? De tine?” ?i Maranam rase. ?N-ai decat s? visezi, Eris! Sau ce, chiar crezi c? st?panul Lumii de Dincolo, cel menit s? conduc? ?i aceast? lume o s? fie speriat de una… ca tine?”

  ?St?pan? Tu?” spuse Eris ne?ncrez?toare. ?N-ai decat s? visezi, Maranam, c?ci aceast? lume-mi apar?ine, la fel cum al meu e ?i al lumii tron. De aceea… a?teapt?-m? cuminte, c?ci cat de curand o s? d?m noi ochii unul cu altul. ?i atunci… o s? vezi de ce-mi poate pielea!” zbier? Eris din to?i bojocii.

  Asta schi?? ?ns? doar un zambet pe fa?a lui Maranam, care ?n cele din urm? se puse ferm pe picioare ?i, jucandu-se cu un mic cu?ita? de van?toare pe care-l scoase de la brau, a c?rui lam? de altfel o privea insistent, v?zand fa?a lui Mayar ?i a Samayei pe cele dou? fe?e ale lamei cu?ita?ului, el spuse, ranjind: ?n-ai decat! S? vii aici! De po?i, m? refer! Numai c? fii sigur? de-un lucru, Eris!”

  ?De care?” spuse ea, devenind dintr-o dat? curioas?. ?i, de parc? ?i-ar fi apropiat fa?a de obiectivul unei camere de filmat, a ei fa?? deveni ?i mai mare decat ?nainte.

  ?C? n-ai s? rena?ti nicicand pe acest p?mant, iar eu am s? am grij? de asta, t?ind capul celei care-?i este trup aici!” ?i, de parc? ar fi avut ?n man? un imens palo? ?i nu doar un mic cu?ita? de van?toare, Maranam f?cu o mi?care brusc? prin aer, ?t?ind” astfel capul cuiva. Ceea ce se desprinse ?n cele din urm? fu sfera, care pluti apoi ca dou? mici sfere, ca ulterior s? revin? la bra?ul celor dou? tinere, care z?ceau incon?tiente ?n acele clipe nu departe de picioarele lui Maranam. Iar cand br???rile terminar? s? se formeze iar??i pe bra?ul lor, cele dou? se transformar? din nou ?n pantere. Dar… continuau s? par? f?r? via??, la picioarele Mor?ii - ale lui Maranam.

  ***

  Privind ?n urma lui Maranam ?i a panterelor sale, care se ?nd?rtau deja ?n galop de acolo, c?ci Vakkurti avea puterea s? apar? ?i s? dispar? la comanda st?panului lor, Mayar zambi ciudat, ?n timp ce mica sfer? de foc din a ei palm? se stingea sub lumina propriei puteri.

  ?Vas?zic? acesta ?i este vestitul Maranam! Cel de temut! Cel care face orizontul s? se cutremure numai auzindu-i numele.”

  ?A?a e!” auzi ea vocea Vie?ii ?n stanga ei.

  Mayar nu se temu ?ns?, nici m?car un mu?chi nu i se mi?c? pe fa??, de parc? s? aud? vocea lui Vā?kkai lang? ea ar fi fost o rutin? zilnic?. Ea doar ?ntoarse ?ncet capul ?i privi ?n stanga ei ?n momentul ?n care sfera din palma ei avea deja forma unui gr?unte, care se ?topi” cat de curand, intrand ?n palma ei. Dar… se mir? s? vad? lang? ea un trup gelatinos ?i nu pe Vā?kkai, frumoasa doamn? care se ar?tase nu demult ?n fa?a lui Maranam.

  ?Cine e?ti tu?” ?ntreb? totu?i Mayar, mirat?.

  ?Vā?kkai!” spuse Via?a, surazand ?i privind ?n cele din urm? la tan?r?. ?Cea care a vestit sfar?itul Paradisului ?i na?terea unui altuia.”

  ?Dar… de ce?”

  ?Pentru c? era deja prea mult? ur? acolo unde tr?iam noi. Era deja prea mult? moarte ?i deloc loc pentru Via??!” ad?ug? Vā?kkai ?i vocea ei deveni cat de curand trist?, ?n timp ce un suspin dureros se auzi ie?ind din pieptul ei.

  Mayar ?ns? surase, de parc? n-ar fi crezut cuvintele Vie?ii, iar asta o mir? pe Vā?kkai. ?Credeam c?-i ceva mai mult la mijloc,” murmur? tan?ra, cuvinte care-o mirar? ?i mai mult pe a ei interlocutoare. ?Probabil te ?ntrebi de ce,” ?i Vā?kkai, cea transparent? d?du u?or din cap, ?pentru c? ?i aceast? lume-i pierdut?, la fel ca Eden-ul vostru. Numai c?-s to?i prea orbi s? vad? asta.”

  ?Ba nu!” r?spunse Via?a hot?rat?, dar totu?i cu glas stins. ?Nimic nu-i terminat, la fel cum cred c? nu-i totul pierdut. ?i… a? fi vrut s? fi gandit astfel ?i atunci, ?nainte s? fi fost prea tarziu ?i al mereu Paradis s? termine ?n scrum.”

  ??i totu?i nu-l po?i ?ntoarce!” ?i spuse Mayar cu ?ncredere.

  ?Crezi? Adic?… e?ti sigur? c? ceea ce-mi doresc e re?ntoarcerea Paradisului? Acelui de odinioar??”

  ?Atunci?”

  ?Ceea ce vreau eu e exact ceea ce v? dori?i voi - Titani, Oameni, Spirite ?i Fiin?e Magice: Libertatea ?i o nou? ?ans? la via??.”

  ?Dar… pentru a avea toate astea trebuie s?-l ?nvingem pe Maranam,” murmur? Mayar.

  ?A?a e.”

  ??ns?… r?mane ?ntrebarea: ?cum s? facem asta?”

  ?Exact cum ai v?zut ?i tu - imaginea ar?tat? lui Maranam de ?ns??i Eris.”

  ?Decapitarea!”

  ?Corect! De aceea, Mayar, e timpul ca tu s?-?i ?ndepline?ti rolul pentru care ai ap?rut pe acest p?mant - devino trupul lui Eris! Ajut?-l pe Mannar s? scape din a lui celul?.”

  ??ns?… de fac asta, ar ?nsemna s? condamn p?mantul la supunere ?n fa?a lui Eris.!

  ?Nu ?i dac? faci asta ?n mod inteligent.”

  ?Precum?”

  ?Doar tu po?i afla asta, Mayar!” ?i spuse Vā?kkai, atingandu-i pieptul ?i, de parc? ar fi avut un medalion atarnat la al ei gat, Mayar v?zu cheia, cea ar?tat? ei ca fiind cel de-al doilea element care deschide Por?ile Aeon-ului.

  ?Nu poate fi! murmur? tan?ra, cand avu viziunea lui Tarther, cel mic, cel care duse la pieire Poporul Noear-ului, ?i, pe spatele lui, ca un mare tatuaj pe ale lui pene, fata v?zu cheia, frumos lucind sub razele unui soare ap?rut de nic?ieri pe bolta neagr?, controlat? de norii lui Maranam. ?Minikinul e cheia?!”

  Cand se uit? ?ns? ?n fa?? n-o m-ai v?zu pe Vā?kkai ?i asta o minun? nespus, f?cand-o s? se uite pretutindeni ?n jur, c?utand-o cu privirea. Dar nu le v?zu decat pe cele dou? Parca, ?nghe?ate, ?i a?teptand ceva, nu departe de ea. ??n?elarea sor?ii!” murmur? Mayar ?n cele din urm?, iar a ei ?oapt? o readuse la via?? pe Parca, cea format? din Bine ?i R?u deoptriv?, care trecu pe lang? Mayar f?r? m?car s-o priveasc? ?i deloc con?tient? de ceea ce se ?ntamplase anterior.

  Mayar ?ns? n-o urm? numaidecat. Ea a?tept? o vreme, privind ?n urma Titanidei Sor?ii, care mergea pe ape ca pe p?mant tare, la fel ca Maranam, f?r? s? priveasc? ?n urm?. ?Soarta e oarb?! La fel ca lumea!” murmur? Mayar ?n mintea ei, tot atingandu-?i pieptul ?i ?mangaind” acea cheie-medalion imaginar?. Nu m-ai spuse nimic ?ns? ?i-o urm? pe Parca, cand aceasta se opri, sim?ind c? tan?ra n-o urma, ?i-o privi cu dojan?. Mayar ?ns? doar schi?? un zambet ironic ?i-o urm?, ?nc? ar?tandu-?i ?supunerea,” de?i demult sc?pase din mreaja ei.